Aducerea Moaştelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (24 Iunie)

Cele mai vechi sfinte moaşte de pe pământul ţării noastre sunt moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Este greu de înţeles acum ce mare rol duhovnicesc au avut aceste sfinte moaşte pentru Ţara Moldovei, pentru domni şi domniţe, pentru dregători şi ostaşi, pentru călugări şi credincioşi, de-a lungul celor şase secole de când dăinuie aici. Totodată, este imposibil să ne imaginam câte minuni s-au făcut la aceste sfinte moaşte, câte boli s-au vindecat, câte lacrimi s-au alinat şi de câte primejdii mari au izbăvit ele ţara şi poporul nostru credincios.


Veşmântul preoţesc atins de Moaştele Sf. Ioan cel Nou se află la: • Biserica Sf. Alexie, Calea Şerban Vodă Nr. 123;
Părticele din Moaştele Sfântului se află în:
• Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava;
• Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt Nr. 16;
• Biserica Arhiepiscopiei din Suceava – Biserica Sf. Gheorghe (Mirăuţi), numită şi Mitropolia Veche, Suceava, str. Mirăuţi nr. 17;
• Părticele din moaştele Sfântului se află într-un medalion de la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Biserica comunei Rădăşeni, jud. Suceava;
• Mănăstirea Plumbuita, Str. Plumbuita Nr. 58 (aflată la 3 staţii de la Bucur Obor, pe Şos. Colentina lângă Lacul Plumbuita);
• Mănăstirea Sihăstria, com. Vânători, jud. Neamţ, (22 km de Tg. Neamţ pe şoseaua care merge spre Vatra Dornei);
• Biserica Dichiu, București, Str. Icoanei Nr. 72;
• Mănăstirea Secu, la cca. 22 km de orașul Târgu Neamț, pe valea pârâului Secu (DC 160), ce se deschide în stânga șoşelei care duce spre Pipirig şi Poiana Largului peste Muntele Petru Vodă;
• Biserica Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou, Suceava, (B-dul 1 Decembrie 1918, Nr.21);
• Biserica din Belgorod (Cetatea Albă), Dnestrovski, Ucraina.
Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la Suceava a fost imortalizată cu multă măiestrie prin frumoasele fresce din mănăstirile istorice ale Moldovei. Desigur, aducerea unui asemenea odor preţios în Ţara Moldovei, încă de la întemeierea sa ca stat de sine-stătător, dovedeşte, pe lângă credinţa profund ortodoxă a moldovenilor, dorinţa de afirmare şi independenţa religioasă şi naţională a marelui voievod muşatin Alexandru cel Bun. La un stat liber, el voia şi o Biserică liberă. Or, prezenţa unor sfinte moaşte în capitala ţării îi ridica mult, pentru acele timpuri, personalitatea şi prestigiul.

Şi dacă, în curgerea celor şase secole, importanţa şi rolul lor national-istoric s-a diminuat, nu tot aşa şi rolul spiritual pe care îl au aceste sfinte moaşte. Dimpotrivă, ele au fost dintotdeauna şi rămân peste veacuri o permanentă sursă de energie duhovnicească, de trăire profund creştinească, de curată simţire, afirmare şi jertfelnicie ortodoxă; de îmbărbătare în credinţă, de mângâiere în suferinţe, de sprijin moral, de rezistenţă şi inspiraţie pentru călugări, preoţi, credincioşi şi pictori în acelaşi timp.
Este destul să stai un ceas măcar lângă moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ca să-ţi poţi da mai bine seama ce importanţă au ele pentru credinţa şi sufletul poporului nostru.
Scurt istoric
Sfântul Ioan cel Nou a pătimit pentru Hristos în oraşul Cetatea Albă, fiind chinuit de tătari în anul 1332. El era grec de neam, negustor pe mare, de loc din oraşul Trapezunda – Asia Mică, Bitinia. Venind odată cu corabia pe Marea Neagră spre Cetatea Albă, el a înfruntat pe stăpânul corabiei, care voia să-l tragă la credinţa lui.
Drept răzbunare, acesta l-a pârât la mai-marele cetăţii, care se închina focului şi soarelui. Apoi Sfântul Ioan, fiind silit de ighemonul cetăţii să se lepede de credinţa ortodoxă, a fost bătut cumplit pentru că a mărturisit cu mare curaj pe Hristos. Apoi, l-a legat de un cal sălbatic, a fost târât în galop pe uliţele cetăţii, zdrobindu-i-se tot trupul, în cele din urmă, un evreu i-a tăiat capul. Noaptea însă trupul Sfântului Ioan strălucea de o lumină cerească, fiind păzit de trei bărbaţi sfinţi. Apoi preotul locului l-a îngropat în biserică şi a stat acolo peste 70 de ani, făcând multe minuni.
Auzind de aceasta marele voievod Alexandru cel Bun şi fiind foarte iubitor de Hristos şi de mucenici, în anul 1402, cu sfatul mitropolitului Iosif Muşat, a trimis boieri şi oaste la Cetatea Albă să aducă în Moldo-Vlahia moaştele Sfântului Ioan cel Nou, făcătorul de minuni.
Cortegiul domnesc, luând racla cu sfintele moaşte, a trecut cu ele Prutul prin ţinutul Faldului, şi, pe când se apropia de târgul Iaşi, a ieşit înaintea lor însuşi domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, cu mitropolitul Iosif I Muşat şi cu toată curtea, la locul numit în cronica lui Grigore Ureche – Poiana Vlădicăi. Apoi tot alaiul domnesc s-a îndreptat pe valea Siretului, cu mulţime de oaste, călăreţi şi pedeştri, cu sute de preoţi şi mii de credincioşi cu făclii în mâini, ajungând până la apa Sucevei.
A doua zi procesiunea de aducere a sfintelor moaşte a continuat spre Suceava, capitala Moldovei şi cetatea de scaun a Muşatinilor, şi au fost aşezate în catedrala domnească, unde se ungeau domnii ţării, adică în biserica Mirăuţilor.
Şi s-au aşezat sfintele moaşte ale marelui Mucenic Ioan cel Nou în biserica Mirăuţilor, la 2 iunie 1402, zi de mare praznic pentru Ţara Moldovei. Atunci s-a săvârşit Liturghie arhierească şi a ţinut o frumoasă cuvântare ieromonahul Grigorie, delegatul Patriarhiei de Constantinopol. Această zi s-a trecut de atunci în calendarul nostru bisericesc, ca zi de prăznuire a Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Tot atunci domnul Moldovei a oferit o masă comună, la toată mulţimea credincioşilor adunaţi la procesiune.
Şi au stat sfintele moaşte în biserica Mirăuţilor până în anul 1518, când s-au mutat în noua catedrală domnească a Sucevei, cu hramul Sfântul Gheorghe, ctitorită de Bogdan al III-lea cel Orb. Iar sub domnia lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-1568), când capitala Moldovei se mută la Iaşi, se mută şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou în catedrala Sfântului Gheorghe din Iaşi, unde au stat până în anul 1686.
Din anul 1686, sub domnia lui Constantin Cantemir, pe când era mitropolit al Moldovei marele cărturar Dosoftei, abătându-se asupra acestei ţări mari năvăliri de oşti tatare şi poloneze, conduse de craiul Ioan Sobieschi, cu sfat de obşte, sfintele moaşte au fost duse de mitropolitul Dosoftei, împreună cu toate odoarele Mitropoliei, în Polonia, la Zolkiev.
Acolo, departe de credincioşi şi de Ţara Moldovei, moaştele Sfântului Ioan au fost depuse în biserica unei mici mănăstiri catolice, unde au stat în pribegie 97 de ani. Tot acolo a murit şi mitropolitul Dosoftei, în anul 1693. Şi mărturisesc cronicile vremii şi părinţii călugări moldoveni, care au însoţit sfintele moaşte, că se făceau multe şi mari minuni la racla Sfântului Ioan, încât nu voiau polonezii să le mai dea înapoi, cu toate că erau catolici. De aceea, de teama poporului credincios, nimeni nu îndrăznea să strămute moaştele în Ţara Moldovei.
Dar iată că în anul 1783, prin pronia divină, Dosoftei, episcopul de Rădăuţi, a convins pe împăratul Austriei, Iosif, care a trecut prin Suceava, să dea înapoi acest preţios odor al Moldovei, împăratul a acceptat, însă n-a voit să trimită la Iaşi sfintele moaşte, ci în vechea capitală a Moldovei, la Suceava, care era tot sub stăpânirea lui. Şi pentru ca poporul din Zolkiev să nu se opună, a trimis împăratul o gardă militară, care a însoţit racla cu sfintele moaşte de la Zolkiev până la Suceava.
Din Polonia cortegiul cu moaştele sfântului a plecat noaptea, ca să nu simtă poporul. Pe cale s-au făcut numeroase minuni de vindecare cu tot felul de bolnavi. În Suceava sfintele moaşte s-au aşezat tot în biserica Sfântului Gheorghe, ctitorită de Bogdan al III-lea cel Orb, unde se află nestrămutate până astăzi. Catedrala s-a transformat cu vremea în mănăstire şi este cunoscută astăzi sub numele de Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Racla, ferecată în întregime în argint, în care se păstrează sfintele moaşte, se află depusă sub un mic baldachin, în partea dreaptă a naosului. Un grilaj de fier în faţa baldachinului ajută la menţinerea ordinii, când vin credincioşii în număr mare.
Menţionăm că moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava nu sunt întregi în raclă, precum sunt alte sfinte moaşte din ţară, deoarece trupul mucenicului a fost tăiat de chinuitori în bucăţi. Apoi, mici părţi din moaşte au fost dăruite de Mitropolia Moldovei unor biserici noi, ca să se pună în Sfânta Masă, după rânduială. O altă parte din moaşte se foloseşte pentru sfintele antimise, potrivit cu învăţătura noastră ortodoxă.
Din minunile Sfântului Ioan Cel Nou de la Suceava
În anul 1898, la data de 24 iunie, de hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, când se adună mii de închinători la sfintele moaşte, a venit şi o doamnă de neam boieresc, într-o trăsură cu patru cai. A ajuns cu greu la sfânta raclă, s-a închinat cu lacrimi la Sfântul Ioan, a sărutat sfintele moaşte şi s-a retras în mulţime. După terminarea slujbei, s-a urcat în trăsură şi a poruncit vizitiului să pornească spre casă.
Dar caii n-au mai putut urni trăsura din loc. Zadarnic bătea vizitiul caii, zadarnic împingeau oamenii trăsura. O mână nevăzută o ţinea pe loc. Femeia tremura de emoţie şi nu ştia ce să creadă. A auzit însă episcopul de minunea aceasta şi a venit la trăsură, însoţit de preoţi.
- Doamnă, a zis el, poate ai făcut vreun păcat mare la Sfântul Ioan, de nu mai poţi pleca! Du-te în biserică, cazi în genunchi la sfintele moaşte, mărturiseşte-ţi păcatul la un preot, şi aşa vei putea merge cu bine acasă.
S-a dus femeia din nou în biserică, a căutat un preot, a căzut în genunchi şi i-a spus:
- Părinte, eu am făcut un mare păcat. Când m-am închinat la raclă şi am sărutat sfintele moaşte, am rupt cu dinţii o bucăţică de os din degetul sfântului, ca să-mi fie de ajutor, şi l-am dus la trăsură. Dar m-a pedepsit Sfântul Ioan, că nu mai porneşte trăsura din loc. Am greşit, părinte! Ce să fac, ca să fiu iertată?
- Doamnă, ai făcut un mare păcat! Cum ai îndrăznit să faci una ca asta? Dacă vrei să pleci acasă şi să fii iertată, adu înapoi părticica luată şi cere-ţi iertare cu lacrimi de la Sfântul Ioan pentru o îndrăzneală ca aceasta şi aşa vei putea pleca!
Îndată ce a adus femeia părticica înapoi şi s-a rugat la sfânta raclă, a plecat sănătoasă la casa ei.